Lucrări de făcut în grădină, înainte de vacanță

Luna august este sinonimă cu vacanțele însorite și călătoriile și s-ar putea ca, în graba de a evada de acasă, să uiți de întreținerea grădinii. Iată o mică listă cu lucrări de finalizat înainte de plecare. Dacă le bifezi, poți fi sigur(ă) că la întoarcere grădina ta va arăta la fel de bine întreținută ca și înainte. În timp ce tu te bucuri de vacanță, grădina ta experimentează o schimbare dramatică pe parcursul lunii august.

Prin urmare, este mai important ca niciodată să ai grijă de grădina ta, chiar și de la distanță.

4 idei practice de întreținere grădină înainte să pleci în vacanță

Iată de unde e bine să începi lista cu lucrările: tunde gazonul, plivește buruienile (ca să nu consume apa din sol în detrimentul plantelor de grădină), protejează plantele, ascunde ghivecele din calea soarelui, negociază cu un vecin sau un membru al familiei să se ocupe de straturile de legume, plante și ierburi aromatice etc.

Protejare plante

Asigură-te că plantele care au nevoie de protecție împotriva vântului – mai ales în contextul fenomenelor meteorologice tot mai violente, cu furtuni și vânturi extreme – sunt bine susținute.

Întreținere gazon

În ceea ce privește tăiatul ierbii, conform sursei citate, luna aceasta poți tunde gazonul mai scurt decât în luna iulie. August este o lună bună pentru a tăia cât mai scurt iarba, mai ales dacă conține și flori perene. Scopul este de a expune zonele de sol goale, astfel încât semințele de flori căzute să poată intra în contact cu pământul și să germineze. După tăiere, greblează și pune iarba pe grămada de compost și umezește-o bine cu un furtun, cu excepția cazului în care este o cantitate foarte mică. Este important să îndepărtezi toată iarba tăiată, altfel aceasta va hrăni solul pe măsură ce se descompune, iar acest lucru va încuraja o regenerare a ei, în detrimentul florilor.

Protejare ghivece cu flori

Înainte de a pleca în călătorie, gândește-te la modalități de a umbri florile care nu sunt mari iubitoare de soare, în fața inevitabilei călduri.

Plantele din ghivece sunt printre cele mai predispuse să sufere pe vreme caldă, iar dacă nu ai un sistem de irigare a ghivecelor / jardinierelor (cum e ideal), cel puțin lasă-le efectiv îmbibate de apă și cu apă în farfurioară, înainte de a pleca. Mută vasele mai mici la umbră și grupează-le împreună, ceea ce va reduce evaporarea.

Asigură recoltarea legumelor

În ceea ce privește situația straturilor de legume, plante și ierburi aromatice, nu ai prea multe opțiuni decât să le ceri vecinilor sau celor din familie să te ajute la întreținerea lor în timp ce ești plecat. Pentru că este vorba nu numai de irigat dar mai ales de recoltat legumele care se coc între timp.

Cum udăm plantele din exterior și interior

Iată cum să uzi plantele când ești în vacanță, conform experților peisagiști de la Unique Landscaping

Refolosește o sticlă goală pentru udarea ghivecelor

O metodă neconvențională și foarte la îndemână este utilizarea unei sticle de… lichior, să spunem.

Cum funcționează această metodă de udare a ghivecelor? 

Pur și simplu umple sticla cu apă, fă o gaură în sol, suficient de lată pentru gâtul sticlei și introdu-o cu gâtul în jos. Apa se va elibera încet în sol și va menține planta hidratată.

Totuși, deși această metodă este o soluție ieftină, rapidă și eficientă, ea este mai potrivită pentru vacanțe scurte întrucât sticla va elibera apa mai repede decât alte metode de udare.

Folosește un înveliș din plastic

Pentru plantele în ghivece situate atât în ​​interior, cât și în exterior, se mai recomandă utilizarea unui înveliș de plastic care să mențină un nivel de umiditate mai ridicat. Acest lucru va ajuta plantele, care nu vor pierde umiditatea la fel de repede ca și în mod normal.

Totuși, este un truc aici, ne avertizează experții: evită să acoperi întreaga plantă pentru că altfel riști să încurajezi formarea mucegaiurilor; cea mai bună abordare este să pui mulci umezit în jurul bazei plantei, apoi să o acoperi cu o pungă de plastic închisă la culoare.

În mod similar, pentru plantele de exterior din ghivece mari, poți folosi chiar și o pungă mare de gunoi; bagă punga de-a lungul marginilor, între pământul de ghiveci și părțile laterale ale ghiveciului, pentru cele mai bune rezultate.

Folosește mulciul pentru a menține umiditatea plantelor

Dacă și tu te întrebi cum este mai bine să menții cât mai mult umiditatea plantelor, în timpul vacanței, atunci mulciul poate fi o soluție simplă. Mulciul ajută la menținerea umidității și limitarea evaporării.

Pentru plantele de interior, mulcirea cu mușchi, nucă de cocos sau chiar pietre decorative funcționează bine, spun experții.

În schimb, pentru plantele în ghivece din exterior sau paturile de legume și flori din grădină, cel mai potrivit mulci, care poate să reziste vânturilor puternice și soarelui, este cel din paie, trestie sau scoarță naturală.

Investește într-un sistem de irigații

Dacă intenționezi să călătorești pentru o perioadă mai mare de timp sau călătorești frecvent, poate cel mai bine este să investești într-un sistem de irigații. Sistemul funcționează prin eliberarea lentă a apei în sol, pe o perioadă de timp pre-setată chiar și de la distanță.

Specialiștii peisagiști din cadrul echipei Unique Landscaping te pot ajuta să menții aspectul și sănătatea spațiului tău verde, fie că este vorba de un gazon, o grădină sau alt tip de spațiu exterior.

Precum o operă de artă, spațiile verzi trebuie păstrate și întreținute cu grijă.

Apelează cu încredere la serviciile noastre complete de amenajare grădină .

Te-ar putea interesa

Sfaturi pentru o plantare de toamnă de succes

Sfaturi pentru o plantare de toamnă de succes

Deși mulți oameni presupun că cel mai bun moment pentru a planta arbori, arbuști și flori este primăvara, deoarece au în față întregul sezon cald pentru a crește și pentru a se aclimatiza, vremea în lunile de primăvară nu este întotdeauna avantajoasă.

citește mai mult
10 sfaturi pentru îngrijirea grădinii vara

10 sfaturi pentru îngrijirea grădinii vara

E miezul verii iar grădinile sunt pline de culoare și parfum! Întotdeauna există o mulțime de muncă de făcut în grădină, dar poate că acum e momentul perfect pentru a profita la maximum de serile lungi de vară, să te relaxezi și să te bucuri de roadele muncii de la începutul anului. Parfumul florilor, precum trandafirii și Caprifoiul, umplu aerul, mai ales spre sfârșitul zilei. Savurează momente liniștite alături de familie, poate la o înghețată sau în jurul piscinei, sau organizează o petrecere ad-hoc în grădină, cu mai mulți invitați! Orice ai alege, lasă lucrările de întreținere pentru a doua zi sau, și mai bine, planifică totul din timp cu ajutorul tehnologiei moderne cum ar fi un sistem automatizat de irigat cu wifi.

citește mai mult
Cum îngrijim grădina primăvara

Cum îngrijim grădina primăvara

Aerul de primăvară îi însuflețește pe grădinari poate mai mult decât pe oricine. Îi face să ardă de nerăbdare să își pună salopetele de lucru și să ajungă în grădină.
Sunt multe lucrări de făcut odată cu renașterea naturii, începând de la banala dar necesara curățenie și până la plantări noi sau chiar restructurări ale spațiilor grădinii.

citește mai mult
9 sfaturi pentru îngrijirea grădinii pe timp de iarnă

9 sfaturi pentru îngrijirea grădinii pe timp de iarnă

Odată ce temperaturile scad avem tendința de a ne cuibări în așternuturi, la cald, eventual în fața unui film bun, în detrimentul lucrului în grădină. Totuși, natura își vede de cursul ei iar grădinarii adevărați știu că trebuie să aibă grijă de spațiul verde, pregătindu-l pentru lunile cu vreme rece și întunecată pentru a putea să se bucure de grădină la primăvara viitoare. Întrebarea care se pune este, cu atâtea sarcini de făcut în grădină, ce este cu adevărat important?

citește mai mult
Contacteaza Unique Landscaping pe Whatsapp