Unique Landscaping – implicată în comunitate

A fi parte din comunitate înseamnă a fi prezent, a te implica; înseamnă a-i cunoaște și înțelege nevoile și a-i sprijini inițiativele – sunt câteva idei importante după care ne ghidăm la Unique Landscaping.

Astfel că, suntem mândri să fim membri ai câtorva comunități de business. Și bucuroși să fim parteneri, an de an, ai unor evenimente importante pentru creșterea și dezvoltarea comunității din Cluj și Transilvania, cum este Construction & Regulation Cluj Summit organizat de X Party & Networking. Managerul Unique Landscaping, Onacă Adrian se alătură dialogului cu reprezentanții companiilor relevante din: construcții, instalatii, proiectare și arhitectură, dezvoltatori imobiliari, mediul academic de profil, precum și reprezentanți ai instituțiilor și presei locale. Câteva sute de participanți iau parte anual la acest eveniment; cel mai mare de acest fel din Transilvania.

Un alt exemplu prin care susținem inițiativele comunității, de data aceasta în domeniul designului, este participarea Unique Landscaping la Artdesigndays, un eveniment destinat designerilor, arhitecților de interior și furnizorilor de top din România, organizat la Cluj-Napoca cu scopul de a crea noi posibilități și idei inovatoare în zona designului interior.

Aceste evenimente publice – fie mari, fie mai mici – sunt, întotdeauna, un prilej de (re)conectare a echipei Unique Landscaping cu parteneri și oficialități, clienți și jurnaliști. Contribuim cu expertiză, prezentări, standuri verzi și idei pentru un viitor cât mai verde.

Mai multe despre noi și activitatea noastră poți afla aici. Îți poți încânta privirile cu grădinile și spațiile verzi cu amprentă artistică amenajate de Unique Landscaping în Cluj și în toată Transilvania, răsfoind portofoliul nostru. Echipa noastră de arhitecți, designeri și peisagiști este bucuroasă să îți răspundă oricând la întrebări, în secțiunea special dedicată.

Unique Landscaping – apariții în comunitate

 

Unique landscaping la deco days 2023

Unique Landscaping la Deco Days 2023

Știți deja cât de importante considerăm noi că sunt întâlnirile față în față, așa că ne-am pregătit cu idei de design și servicii complete pentru orice tip de spațiu verde și ne-am instalat standul verde fix la…Deco Days 2023, singurul festival de design interior din România.
Acolo v-am primit cu drag pe voi toți, publicul iubitor de spații verzi și grădini, iubitor de natură! În Foaierul Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, timp de 4 zile, între 7-10 septembrie, v-am povestit cu pasiune despre ceea ce facem noi în domeniul amenajării de grădini și spații verzi.

citește mai mult
Partener construction & regulation cluj summit organizat de x party & networking 2023

Partener Construction & Regulation Cluj Summit organizat de X Party & Networking 2023

Unique Landscaping a fost partener în 2023 al Construction & Regulation Cluj Summit organizat de X Party & Networking. Managerul Unique Landscaping, Onacă Adrian s-a alăturat dialogului cu reprezentanții companiilor relevante din: construcții, instalații, proiectare și arhitectură, dezvoltatori imobiliari, mediul academic de profil, precum și reprezentanți ai instituțiilor și presei locale.

citește mai mult
Partener artdesigndays 2022

Partener Artdesigndays 2022

Ni se pare important, ca specialiști în design, să susținem inițiativele comunității, în acest domeniu.
Așa că am fost bucuroși să participăm, încă de la prima ediție din 2022, la Artdesigndays Un eveniment destinat designerilor, arhitecților de interior și furnizorilor de top din România, organizat la Cluj-Napoca cu scopul de a crea noi posibilități și idei inovatoare în zona designului interior.

citește mai mult
Contacteaza Unique Landscaping pe Whatsapp